Mina, era femeia care vindea semințe…Anumite seminte… știa ea exact ce fel de semințe, le încerca cu gura, cat erau de tari sau de moi, se uita la coaja lor, să nu aibă puncte albe, că însemna că erau bolnave, ele, semințele, le cântărea cu mâna să vadă dacă au fost udate ca sa traga mai mult la cantar , si după ce făcea toată această inspecție, absolut obligatorie pentru o vanzătoare de semințe de renume ca ea, abia apoi comanda la țăranul care vindea marfă la o tarabă din Piața Mare.: 10 Kilograme, 15 , 20…câți bani avea. Si din semințele acelea vandute trăia ea si toată familia ei , o lună sau poate două… Avea mai multi copii, pe unii îi creștea ea, pe alții îi dăduse la ”stat”, făcându-mă să mă îngrozesc de fiecare dată cand făceam o poznă, să nu ajung si eu acolo. Pe una din fete, Mioara, o iubea nespus, și avea si de ce . Era de o frumusețe rară. Cu ochii verzi ca frunzele copacilor, cu pielea albă si părul negru ca din poveste. Mergea la scoală impreună cu sora mea, Marcela, și așa au devenit cele mai bune prietene. Mama ne lăsa in curtea casei la joacă si cum casa lor era cea mai apropiată de a noastră mergeam să ne jucăm cu copii ” lu tanti Mina”. Mă fascina ritualul cu care prăjea semintele in ajunul Sărbătorilor, căci cele mai mari vanzări le făcea la 23 August, la Sfantul Petru si Pavel, cand venea Bâlciul si la meciurile de fotbal. Se lega zdravăn la cap cu un batic, să nu cadă vreun fir de păr in seminte, le vantura bine de tot, să iasă tot praful din ele căci altfel le dădea gust amărui și le scuipau clienții, apoi le potrivea de sare , sare mare și grunjoasă pe care o făcea ea fină cu o piatră luată din curte. Si apoi să te ții… le întorcea pe toate fețele, le canta , le descanta, in timp ce semințele căpătau acea culoare rumenie, semn că sunt numai bune de mancat. In timp ce tanti Mina le prăjea, noi copiii, făceam cornete din ziare, de o anumită mărime, mai mici sau mai mari , era foarte important să le facem corect că altfel cădeau semințele pe jos… Cand tot ritualul era gata, urma partea cea mai grea…Mă rugam de mama să mă lase să merg cu fata ei Mioara să vindem semințe…Mama nu, și nu , nu te duci deloc că o sa te pierzi , că o sa te bată lumea… Vezi, Doamne, noi eram țigani lăutari, adică un pic mai ”boieri” decat ei. Nimic nu mă dobora, plangeam, dădeam din picioare, ba mă făceam că leșin, de plâns, și mama , inimă slabă, se îndupleca și mă lăsa. Ce bucurie pe capul meu… Mergeam in târguri , unde mirosul de mititei, de bere la halbă si de friptură la grătar te dădeau gata… Din orice loc te imbia cineva cu ceva… Hai la moșul cu grătare cine le mănancă moare… Uite-aici e domn Mitică, Ce te-așteaptă cu-o berică… Vata de zahăr pe băț si halviță… Rămâneam fascinată de lumea aceasta si doar mâna hotărâtă a Mioarei mă făcea să nu casc gura la toate acele minunății. Ba veneau si tot felul de ” prostitori”… femeia șarpe, omul fără maini, altul te îmbia să tragi cu pușca, altul să prinzi gaștele , unul îți canta la vioara exact de femeia pe care o iubeai, atunci pe loc, altul canta la acordeon o sârbă… cate si mai câte nebunii. Peste toată această hărmălaie, urechile mele auzeau în mod clar si distinct sunetul atât de drag mie ”semințe de bostan, poftiti la seminte de bostan proapete, prăjite cu sare , 1 leu corneta… Mina se înfuria și își trăgea baticul si mai tare pe cap, își alegea locul cel mai bun, la intrare si incepea si ea : Poftiți la seminte…Noi copii , aveam o misiune sacră: să ținem de șase, adică să-i spunem cand vine domnul polițist ca sa fugim cu pungi cu cornete cu tot … Noi, gură cască uitam, si politistii veneau si o lăsau în pace . Mina le umplea mainile de seminte si le pomenea numele. Cand ajungeam seara acasă imi venea să plang căci deja mi se făcea dor de lumea aceea pestriță cu gust de semințe prăjite si cu aromă de vanilie și fistic… lumea targurilor de altădată.
O data , am vazut-o pe Mioara hohotind in curte pe un trunchi de copac tăiat. Mama ei , Mina, plecase dis de dimineată să vandă seminte si un polist rău i-a rupt punga si i-a împrăștiat semințele pe jos… acum stătea în casă si plangea de năduf în timp ce fetei ei , Mioara, îi era foame… Mi-a fost așa de milă de ea… Am intrat in casă si am adus toate ouăle, branza, rosiile, tot ce am găsit în frigider i-am dat ei, ba incă o fetiță de români, cand a văzut că plangea, s-a dus si ea in casă si i-a adus zahar si făină si mălai…. Plangea si radea Mioara noastră si a strigat-o pe Mina să vină s –o ajute, c-a dat norocul peste capul lor…
După un timp, Mina nu si-a mai putut ține fata acasa si a dat-o si pe ea ”la stat”, dar o aducea in fiecare vacanță si de fiecare dată cand o aducea, Mioara întâi plangea, tare de tot , cu sughițuri, ne lua pe toti in brațe , copii de țigani, de romani, apoi își ștergea ochii cu mâneca și spunea, hai să ne jucăm… Sfantă inocență a copilăriei!
De la acea femeie , am ascultat cele mai frumoase povești pe care le-am auzit vreodată căci erau inventate de ea, avea un dar al povestirii care fascina orice copil, o voioșie in privire si un suflet curat de copil. Juca v-ați ascunselea cu noi, copiii iar cand odată s-a ascuns chiar in fata mea, sub o masă rupă, am privit-o atent cum gâfâia si cum se temea de copil să n-o vadă… se uita cu privirea ageră să n-o vadă cel ce mija, și alerga prima să se scuipe. Mioara era veselă si se juca de pârâia…parcă voia să-și ia revanșa. Iar Mina o răsplătea cu tot ce-avea ea mai bun, inima si sufletul puse in jocurile de copii. Ne învăța jocuri uiate, țară țară vrem ostași…băieti si fete , Podul de Piatră s-a dărâmat… la băieti le făcea săbii din resturi de lemne. Ne invăța cum se urcă în copac si cum se culeg cireșele…Toate le făcea pentru fata ei , Mioara, venită în vacanța mare, căreia voia să-i arate că o iubește, tare de tot, dar că nu o poate ține acasă. La 18 ani a venit acasa definitiv si deși învățase carte, terminase 10 clase si o scoală profesională , Mioara a făcut exact același lucru care il făcuse și mama ei: vindea semințe. Venise Revolutia, oamenii îsi făceau firme, consignații, mergeau la turci, aduceau marfă, fiecare dornic să se imbogățească… Mioara si mama ei au vindut seminte pana cand au apărut copiii în viața Mioarei. Tiparul de gandire care i-a marcat cugetul o făcea să creadă ca nu poate face nimic altceva …poate din dorința de-a nu o lăsa singură pe mama ei, poate dorind sa-i arate că o iubeste la randu-i…In fond ,fiecare credem că meseria părinților e cea mai bună si demnă de urmat. Schimbarea in viața lor au produs-o copiii. Cei trei micuti care au venit in viața Mioarei. Dorința de a le oferi ceva mai bun, o siguranță si o educatie mai bună decat a avut-o ea. Impreună, au luat hotărârea să plece din țară. Mina nu a mai apucat. A făcut un infarct la gandul că-si va părăsi țara si singura muncă pe care o știa face… După inmormantare, Mioara si-a luat cei 3 copii si aplecat in Italia. A muncit mult, ca badanta, dar a meritat. Si-a dat copii la scoala si a insistat să termine fiecare liceul . Ea insăși s-a specializat si acum are o firmă. De cate ori imi aduc aminte de copilărie, imi aduc aminte de Mina, femeia care a refuzat sa devină măturătoare de stradă ca mama ei , pentru că era convinsă că poate face ceva mai bun decât atât: poate vinde semințe. Si că poate trăi o viață mai demnă ca vanzătoare de semințe decat ca măturătoare de stradă. Viata i-a demonstrat că s-a înșelat iar ea, dojenită de multe ori de mama ei , care se pensionase de la ”spații verzi”, a refuzat cu tărie să recunoască asta . Si-a dat seama de greseala ei abia cand a inceput să-si ducă unul cate unul copii la Casa de Copii, ultima fiind Mioara, fata cea mai frumoasă. A înțeles că nu le poate oferi siguranță si educație și ”confort” cu o pungă de semințe vândută o zi da si una nu. Cand a înțeless asta s-a angajat si ea ca măturătoare de stradă iar in timpul liber a continuat să vandă seminte ca un hobby. Atunci cand m-am angajat la Biblioteca Judeteană am vazut-o de cateva ori măturand strada, Era la fel de frumoasă si de demnă. Era bucuroasă ca am ajuns om mare” căci imi spunea ea, e mare lucru să câstigi un ban cinstit si să nu le fie rusine copiilor tăi de ceea ce faci. Am luat-o in brate si am pupat-o . I-am spus cat de mult o iubeam pentru că imi inseninase copilăria cu firea ei veselă si mereu pusă pe joacă…A ramas pe ganduri cu un zambet trist pe față…Îi părea rău că nu putuse si Mioara ei să ajungă om mare !” Bine că nu te-ai luat după mine, că altfel ajungeai si tu vânzătoare de semințe…” La scurt timp după aceea, s-a stins. Am fost la inmormantarea ei din respect pentru dragostea cu care si-a crescut copii si pentru incercarea ei disperată de a le oferi nepoților ei o soartă mai bună.
Oamenii nu știu să iubească…și nici nu sunt învățați să facă asta! Preferă să se izoleze sau să lovească in loc să mangaie si să aline. Poate că o fac pentru că înțeleg că adevărul pe care il văd e doar o poveste parțial spusă…
Îi multumesc lui Dumnezeu pentru că am intalnit-o la un moment dat pe Mina care m-a învățat, vânzând semințe, că viața e un dar neprețuit și că viața ta e doar a ta , că potenţialul tău stă ascuns în bunătate şi căutarea asiduă a puterii de interconectare a oamenilor. Neapărat cu zâmbetul pe buze şi cu inima deschisă spre iubire . Că nu poți face Binele care schimbă lumea ci doar acela care stă în puterea ta. Că bogăția nu stă în portofel ci în inima fiecăruia…și că o cornetă de semințe dăruită unui semen poate aduce mai multă bucurie decat o bancnotă valoroasă. Că ne despart nu gardurile de sârmă sau porțile de fier forjat ci prejudecățile si lipsa de disponibilitate. Că omul care îmi castigă increderea nu e cel care imi recită pe loc 10 strofe din ,,Luceafărul ” ci cel care mă intreabă dacă am mancat ceva astăzi…Că nu poți să schimbi un om dacă nu intri in mediul lui, în cultura lui, în analfabetismul lui, că a-ti invinge teama de celălalte e cea mai mare victorie interioară si că dragostea fireasca apropie mai mult decat o pot face banii si pozițiile sociale
Pentru toate acestea, iți multumesc, Mina si Mioara !