Deși era mic de statură și cocoșat, tata era un acordeonist foarte bun. Chiar acordeonul la care cânta, marca Hohner, era invidiat de mulți lăutari care nu si-l puteau permite. Era căutat cu luni de zile înainte de către mirele sau mireasa care voiau să se căsătoreasca si îl angajau pentru data aceea nume. Tata era foarte mândru de situația în sine dar mai ales era bucurie mare că se putea folosi de acei bani pentru cheltuielile casei. Ca sa fie sigur ca nu se angajează pentru o alta nuntă, mirele il ruga pe tata sa semneze un angajament, prin care se obliga să respecte data nuntii, sa vina împreuna cu formația si sa primească o arvuna pentru acea nunta. De auzit auzisem eu de multe ori de arvună dar concret nu știam ce semnifică, așa că l-am întrebat pe tata ce însemna acea suma de bani pe care i-o dădeau mirii înainte de nuntă?
– Pai cum ce înseamnă, mi-a zis tata, nu-ti dai seama? Omul vrea sa se convingă, sa fie sigur că nu mă duc la alta nuntă, că nu mă duc la alt mire chiar daca îmi oferă o suma de bani mai mare si pentru asta îmi dă un avans ca sa fie sigur ca voi veni la nunta lui.
– Înseamnă ca te vrea tare mult , adică îi place mult de tine, tată, nu-i așa?
– Pai da, se umfla tata în pene, eu sunt un lăutar foarte bun, să știți voi, chiar dacă nu va vine să credeți… vin oamenii de peste șapte sate să mă arvunească , nu vedeți…
Și într-o zi l-am văzut pe tata încurcat tare de tot, aproape că îi venea să plângă de ciudă… Venise la el un cetățean cu rugăminte mare să nu cumva să-l refuze, sa-i cânte neapărat la nunta fetei lui. Primul lucru pe care tata l-a întrebat a fost: când e nunta? Pe ce dată? Omul i-a spus o data din septembrie. Tata a scos un carnețel, s-a uitat atent pe o foaie de hârtie si deodată am văzut cum își trage o palmă peste frunte
– N-ai noroc, îmi pare tare rău dar sunt arvunit pentru data aia. Chiar îmi pare rău, dar nu pot să-ți cânt la nuntă.
– Hai, mă nea Mihai, a început omul, dă-o încolo de treabă, ne cunoaștem de atâta timp, cum să mă refuzi matale pe mine, doar știi că plătesc bine
– Îmi pare râu a răspuns tata, chiar îmi pare râu dar așa țigan cum sunt, am si eu cuvântul meu , i-am promis omului că îi cant, nu mai pot să dau înapoi, cuvântul e cuvânt, chiar si printre noi țiganii. In plus, zice tata, mirele mi-a dat si arvuna pe care am cheltuit-o, că am luat mâncare la copii.
– Stai puțin, a zis omul, da câta arvună ți-a dat?
– 500 de lei, a răspuns tata
– Uite, Nea Mihai, daca eu iți dau cu 500 de lei mai mult decât te-a angajat omul ala, ca sa-i dai arvuna înapoi si s a-mi cânți mie la nunta, te prinzi?
– Sa-i dau arvuna înapoi si să-ți cânt dumitale la nuntă? Nu se poate așa ceva! Și obrazul meu cine mi-l spală? a întrebat tata?
– Hai mă nea Mihai, ca n-oi fi eu primul care te roagă asta, găsești si matale o minciuna, spui ca te duci la stațiune la Sovata, sa faci tratament pentru cocoașa matale si gata, vii la mine la nunta… Iți dau cu 500 de lei mai mult…
Tata a rămas câteva clipe pe gânduri… De dimineață îl auzisem vorbind cu mama ca nu e ajungeau lemnele pentru focul din cele doua sobe si să ne strângem toți intr-o singură camera ca să mai economisim… Mâncarea era pe sfârșite….banii nu ne ajungeau niciodată…si omul asta ii oferea pe tava încă 500 de lei…
– Domnule dragă, uite care-i treaba, eu vreau sa pun diseară capul pe perna si sa dorm liniștit, fără regrete, fără sa-mi mușc pumnii, mă înțelegi mata? Am si eu onoarea mea, așa negru si ghebos cum sunt… nu-mi forța mâna si nici nu mă mai ispiti cu ei ca mi-e teama sa nu cedez si sa mă fac de rușine. In plus mirele acela mă așteaptă cu speranța ca voi veni, cum sa-mi încalc cuvântul?
– Păi chemi matale pe alți lăutari, pe frații matale, sa-I cânte la fel de frumos..
– Nu se poate , nu se face așa ceva, ba mi-a promis mirele ca-mi va face un scaun special ca sa pot cânta toata nunta fără sa mă doară spatele, nu pot, nu pot si gata a încheiat tata discuția.
Când a văzut omul ca n-o poate deloc sa-l înduplece pe tata, a dat mana cu el, glumind ca poate îl prinde la botezul viitorului copil, si s-au despărțit prietenește. L-am admirat mult pe tata atunci fără sa înțeleg prea bine de ce. Număram în gând cam cate tacâmuri de pui de la Gostat ne-am fi luat de 500 de lei si ce borșuri drese cu smântâna ne-ar fi făcut mama…dar ce sa-I faci, cuvântul lui tata prețuia mai mult decât 500 de lei, cat fusese arvuna aia …
Anii au trecut, eu am crescut, eram studenta la Teologie, si intr-o zi am venit acasă la tata. Citisem eu undeva, in Sfânta Scriptura de arvuna duhului sfanț… si inima mea a tresărit la auzul acelui cuvânt pe care-l auzisem de multe ori in copilărie, arvuna. Da, da, îmi venea sa strig la curs, eu știu ce înseamnă sa-ti dea un mire o arvuna…înseamnă ca te vrea neapărat pe tine la nunta lui…. Știu ce înseamnă….Numai ca de data asta era vorba de o altfel de arvuna, de o arvuna care nu se plătea in bani ci in Duh Sfanț. Așa de tare ne dorește bunul Dumnezeu mântuiți, așa de tare ne vrea la nunta Sa, care va fi cat de curând, încât ne-a trimis în avans Duhul Sfanț ca sa nu mai râvnim la alți dumnezei străini, ai lăcomiei, ai pântecelui, al banului si averii, ci doar ai Lui sa fim…si doar la nunta Sa să ne bucuram…
Am ajuns in fata tatei care cânta mult mai rar, fiind concurența mare cu alți maneliști, care pierduseră spiritul autentic al lăutăriei, dar tata nu-si pierduse nici o clipa bucuria de a cânta, de aceea mângâia in fiecare zi clapele acordeonului.
L-am mangâiat și eu pe tata si l-am rugat sa-mi răspundă la o întrebare care mă chinuise mult timp si căreia nu reușisem sa-i dau răspuns
– Tata, uite ce vreau eu sa te întreb, atunci demult, in copilărie, când l-ai refuzat pe domnul Gheorghe si cei 500 de lei pe care ti-I oferea el…
– Da, da, mi-aduc aminte a răspuns el, știu…
– Ei bine, mă roade de mult curiozitatea asta, tata, ce fel de scaun special ti-a făcut mirele acela ca sa poți cânta toata noaptea la nunta lui?
– Ah, asta voiai sa știi ? pai de ce nu m-ai întrebat mai devreme? Era de fapt un fotoliu fără brațe , pe care îl aranjase în așa fel încât spatele sa rămână cât mai drept, iar șezutul sa fie cat mai tare. M-am simțit foarte bine in el, si-am putut cânta toata noaptea făra sa obosesc. Dar vezi tu, asta s-a întâmplat pentru ca omul era milos si mi-a văzut beteșugul, neputința mea fizica si a vrut sa mă simt bine la nunta lui…sa-I pot cânta toata noaptea…
Mi-au dat lacrimile si l-am îmbrățișat strâns-strâns pe tăticul meu gândindu-mă ce mult ne iubește Dumnezeu nostru care a plecat în cer să ne pregătească un loc… Si cum ne cunoaște El perfect toate neputințele si toate neajunsurile, si toate cutele sufletești… si cum a pregătit El un scaun pentru fiecare, potrivit cu starea noastră duhovniceasca, așa încât sa ne simțim bine si sa-i putem cânta o veșnicie întreagă…Doamne, ce mult ne iubești și ce puțin facem noi ca să merităm asta!….
„ Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.”
(2 Corinteni 1:21)
„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…”
Ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru familia de lăutari in care mi-a rânduit sa trăiesc, in marea Sa înțelepciune si dragoste; pentru muzica vieții mele pe care am cantat-o împreuna … Ii mulțumesc tatălui meu, Lupu Mihai, Ghebosul, de la care am învățat ce înseamnă sa fii om de cuvânt si să-ți păstrezi demnitatea oricât de mult te-ar costa asta. Mulțumesc, Doamne, pentru dorința de a mă avea la nunta fiului Tău, Iisus Hristos și pentru arvuna pe care o simt În inima mea în fiecare zi ….
Am scris aceasta povestire spre slava lui Dumnezeu si-n amintirea tatălui meu, Mihai Lupu, lăutarul !