Am fost de curând la nunta unor prieteni de familie. Fata lor se căsătorea și am fost invitați la cununia religioasă din biserică. Pe părinții băiatului nu îi cunoșteam, doar pe cei ai fetei. Iubirea cea mai curată se citea în ochii celor doi miri, ce stăteau în fața altarului . Se țineau de mană și dacă pentru o singură secundă mâna băiatului își găsea altă întrebuințare, dădea noroc cu un cunoscut,(cu mana dreaptă) sau aranja cravata, fata se simțea nesigură, stingheră, până când mâna lui revenea la locul său, adică în mâna fetei. Formau un întreg, un Tot! Și părea că nimeni, niciodată nu îi va putea despărți vreodată. .. Iubirea se citea limpede, curată, în ochii lor. Numai că băiatul făcea ce făcea și se uita în spate, la ușa bisericii, așteptând parcă să se întâmple ceva… Și ceva-ul acela s-a întâmplat exact în clipa în care preotul începea slujba religioasă. În ușa bisericii au apărut un” El si o Ea”. Ea, extreme de elegantă, cu un aer aristocratic, cu o atitudine sfidătoare si vădit superioară. El, sobru, elegant, cu un aer sigur și lipsit de emoție. Era tatăl băiatului, divorțat de mama băiatului cu mulți ani înainte și ”re-făcut” cu o nouă soție. Mama băiatului care stătea la doar câțiva cm în spatele băiatului, l-a invitat politicoasă lângă ea, spre surprinderea doamnei elegante care a rămas un pas mai în spate. Cei doi părinți, reuniți acum prin grija băiatului, s-au salutat politicos si au șezut cuminți în spatele mirilor. Băiatul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Părea că uitase că se însoară și făcea ce făcea și privea spre cei doi părinți ai săi, re-uniți acum pentru câteva momente solemne, de dragul lui, al singurului lor fiu !
Privind cu atenție acest tablou m-a izbit deodată o emoție pe care am citit-o clar în ochii băiatului…. Părintele s-a apropiat de cei doi miri când deodată, băiatul fără nici o explicație, se întoarce spre mama sa aflata la doar câțiva cm în stânga sa și îi sărută mâna. Apoi o îmbrățișează cu mult dor, ținând-o câteva secunde la pieptul său. Același lucru il repetă și cu tatăl său, îl îmbrățișează și rămâne câteva secunde cu ochii plini de lacrimi, de plâns abia stăpânit…Nu-l văzuse din adolescență…și acum îl vedea bărbat gata de însurătoare…Cine știe câte scrisori …scrise, rupte, și iar rescrise îi încropise băiatul, reproșându-I, iertându-l și iar condamnându-l…. Preotul s-a oprit o clipă și cu o înțelegere infinită, de om care a văzut multe la viața lui, i-a spus băiatului:
– Dacă este ceva de spus, acum, înainte de a deveni un bărbat însurat, vă rog, …
– Te-am iertat, tată ! să știi, mi-a fost foarte greu dar vreau să știi… e foarte important pentru mine să știi…nu-ți mai pot da iubirea mea, dar îți dau din toată inima mea, iertarea mea. Am vrut tare mult să știi asta ! Îți mulțumesc mult că ai venit la nunta mea !
Mama, cu ochii în lacrimi, nașii lăcrimând , oaspeții cu lacrimi, emoția a fost atât de puternică, atât de sinceră, din partea băiatului…
Am ascultat în tăcere slujba de cununie uimită de bucuria dublă care se citea in ochii băiatului : una, că are o mireasă frumoasă alături și a doua că își văzuse părinții reuniți , stând alături unul lângă altul…și ce bine le stătea împreuna!
Am realizat atunci într-o fracțiune de secundă că….nu ai nevoie de Dumnezeu ca să-ți iubești prietenii, soția, pe cei ce te iubesc. Ne naștem cu ,,softul” aceasta: să iubim pe cei ce ne iubesc, să ne purtăm frumos cu cei ce se poartă frumos cu noi, lucru pe care îl fac și ateii cei mai îndârjiți… De Dumnezeu ai nevoie atunci când încerci să iubești pe cei ce, încetul cu încetul, unul din ”cel iubit”, se transformă in ”cel urât”. Atunci ai nevoie de Dumnezeu, când prietenii se transformă în dușmani de moarte, când soțul, soția ți se par mai îndepărtați și mai potrivnici decât o galaxie cerească. Atunci când rămâi cu întrebarea retorică pe buze, în fața cerului, în fața lui Dumnezeu, spunându-ți uimit:
– Doamne!!! cum am putut iubi un om așa de străin sufletului meu ???
Atunci ai nevoie de Dumnezeu! De ce??? Ca să-ți mantuiești sufletul, ca să-ți salvezi viața, ca să vezi Împărăția lui Dumnezeu, cea pregătită din vechime pentru cei ce și-au schimbat firea….și- au reușit să-I iubească pe cei care urăsc sufletul lor, pe dușmanii cei mai aprigi și de temut, pe cei ce-ți torturează trupul în închisoare, in lagăre, în casa în care te-ai născut!
Dacă dragostea unei familii nu e alimentată de la sursa supremă a Dragostei, de la Dumnezeul Dragostei, mai devreme sau mai târziu, dragostea aceea se va destrăma, la o încercare mai grea, la o ispită, o boală, un necaz, va cădea și va agoniza lamentabil asemenea unei jucării căreia i s-a terminat bateria dar mai zvâcnește agonizant până la ultimul impuls… Dar dacă, umblând cu Dumnezeu ai agonisit o doză mare de dragoste, de credință și de îndrăzneală,dacă ești conectat la priza Dragostei, vei avea resurse să înfrunți ispita, boala, necazul și să rămâi unit, curat, cu Dumnezeul tău.
In aceste vremuri tulburi, mărturisirea băiatului în fața ALTARULUI, mi s-a părut cea mai frumoasă declarație de dragoste făcută unui tată care și-a lăsat copilul băiat și l-a găsit bărbat de însurătoare…
”Nu-ți mai pot da iubirea mea, dar îți dau iertarea mea”, căci iubirea, ca să fie deplină, trebuie să fie consumată în doi, ori băiatul si-o consumase singur, scriind, visând compunând și refăcând figura tatălui din fotografiile arătate de mama sa. Iar acea iertare, dată în fața altarului, făcea cât o Mare Iubire, și stătea mărturie pentru viața și începutul sub semnul căruia se adunaseră:
– ”Se cunună robul lui Dumnezeu…cu roaba lui Dumnezeu, în numele Tatălui, al Fiului, si al Sfântului Duh!”
” Și Vine o vreme la tine în suflet, ….când nu te mai lași amăgit de tinerețe si pricepi că nimic nu e veșnic pe pământ, așa cum pare uneori a fi… și ca ”A Trăi”, înseamna în primul rând ”A Înțelege” și ”A Ierta”…
30/08/2018- Lenuța Neacșu
Povestire din volumul ,, Esti ceea ce iubesti ” in curs de tiparire.