Etichetă: credinta

(1Corinteni 4:9)

Mare festival mare! Biblioteca noastră, organiza marele Festival Național George Bacovia „Bac-Fest ”- 2019, care aducea în Bacău, vreme de 4 zile, nume importante din lumea literară și artistică românească: academicieni, universitari, scriitori, artiști etc. Urmau a se desfășura evenimente diverse: 2 vernisaje,  dezbateri, lansări de carte, conferințe, filme documentare, seară de gală, 5 concerte, spectacole de teatru și lectură… cu adevărat un mare și important  festival! Pe lângă mulțimea preocupărilor legate strict de organizarea cât mai bună a  evenimentului, de primirea și cazarea invitaților, de aranjarea sălilor de spectacol, de comanda  buchetelor de flori și a  platourilor imense de prăjituri, o preocupare la fel de importantă a început să se audă șoptit printre doamnele organizatoare: cu ce te îmbraci? ce ținuta vei aborda? Dar la concert? Dar la vernisaj? Dar când va veni marele Matei Vișniec?

 Așa că după ce am auzit mai multe variante printre colegele mele, Zara, Steilmen, Pret-a porter etc, am început și eu să meditez asupra vestimentației pe care o voi aborda la festival astfel încât să fac față cu brio galantului eveniment. Ba chiar mi-a trecut prin cap că dacă nu voi găsi nimic în șifonierul meu care să se ridice la demnitatea evenimentului să dau o fugă până la Mall și să-mi cumpăr o rochie cu două zero-uri, numai să nu fac notă discordantă cu colegele mele. Odată luată această hotărâre mi-am liniștit gândurile și m-am concentrat asupra mulțimii  treburilor cotidiene.  

Dar a rânduit Bunul Dumnezeu ca în ziua aceea să citesc din Sfânta Scriptură, Epistola către Corinteni, căci citeam Biblia la rând. Și cum stăteam eu și citeam meditând la cuvintele apostolului, mă simt deodată așa de rușinată… dar așa de rușinată de parcă mă înecam în regrete și remușcări. Cum, Doamne, sărmanul  apostol abia avea cu ce să se îmbrace și ce să mănânce și nu cârtea cu nimic numai să-i lași bucuria de a te vesti în fiecare cetate… și eu? Să caut să mă îmbrac cât mai frumos numai ca să mă aliniez trend-ului?

„Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, osândiți la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre . Când suntem ocărați, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdam; când suntem vorbiți de râu, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.”

Doamne, m-am gândit eu pentru o clipă, oare cum e să-ți slujească cineva Ție și să se simtă cel mai de pe urmă dintre oameni, ca un gunoi sau o lepădătură?? Oare ce-o fi fost în inima lui Pavel când a scris rândurile acestea? Impulsionată de suferința apostolului m-am gândit cum ar fi ca eu să arăt ca cel mai de pe urmă dintre oameni… să arăt ca o lepădătură…. Ca un gunoi al lumii acesteia! Of, Doamne, si eu care voiam să-mi iau rochie de la MALL !!! Of, Of, Of!!! Mi-am dorit deodată să mă dezic de colegele mele frumoase și elegante și să mă asociez cu apostolul Pavel. Asemenea lui, voiam să mă îmbrac cu ceva care să mă califice gunoiul lumii, cea mai de pe  urmă dintre oameni. În ziua de azi fiecare vrea să semene cu o vedetă, să-i imite gesturile, îmbrăcămintea, coafura. Cine  vrea să semene cu un cerșetor? Mi-am amintit cum la ediția trecută a festivalului, când au fost invitați Florin Piersic și Maia Morgenstern, toți colegii s-au pozat cu aceștia, încercând sa pară cât mai intimi,  punând o mână pe umăr sau aplecând ușor capul spre pieptul lui Florin Piersic ca și cum ar fi fost prieteni de-o viață!… Am ieșit afară să fac o scurtă plimbare și în timp ce priveam oamenii mi-a trecut prin minte să mă îmbrac ca o măturătoare de stradă… Am văzut apoi o țigancă șătrăriță care aștepta autobuzul în stație. Un bărbat s-a uitat ironic la ea, și fără menajamente i-a atras atenția ca fusta ei mătura trotuarul… Fata i-a răspuns politicos ca „așa se poartă rochia la noi”…  M-am gândit pentru o clipă ce situație ciudată, cum poți fi judecat fără să faci nimic rău, fără să jignești pe nimeni, doar simpla ta prezență să stârnească ironie și să incite la batjocură… De parcă ar fi acei oamenii cei mai de pe urmă… Gata! Știam cu o să mă îmbrac. Adio Mall, adio rochie cu 2 zerouri… Undeva într-un colț de șifonier, aveam o  rochie de șătrăriță, o îmbrăcam doar când mi se făcea dor de mama și niciodată pe stradă ci doar în casă. Gata! Cu ea mă îmbrac!  Mulțumesc, Doamne, pentru gândul cel bun.

Așa se face că în ziua întâlnirii cu marele Matei Vișniec, mi-am îmbrăcat cu multă grijă rochia de țigancă șătrăriță, mi-am aranjat părul, baticul și toate accesoriile pe care le pregătisem cu o seară înainte.  Reacțiile au fost variate, de la șoc până la admirație. Cert e că scriitorul Matei Vișniec „s-a prins” și atunci când îmi dădea un autograf m-a întrebat discret dacă lucrez la Bibliotecă.

– Cum v-ați dat seama?

– Vă trădează privirea, mi-a răspuns simplu.

 Dacă tot venise momentul adevărului, i-am dăruit cărțile mele, dumnealui  pe ale sale, am făcut un scurt schimb de cuvinte si apoi… in mod surprinzător, m-a rugat să fac o poză cu dumnealui. Carevasăzică un mare scriitor venit de la Paris, nu se rușina să apară într-o poză cu o țigancă, nu-i umbrea numele și nu-i păsa câtuși de puțin de ce-o să zică lumea… Trebuie să recunosc, că am fost foarte fericită de toata întâmplarea, de actul de curaj pe care l-am avut și de starea pe care am trăit-o.

E ciudat cât de scurte sunt întâlnirile cu oamenii care dau sens vieții noastre. De multe ori trecem pe lângă ei fără să ne dăm seama ce schimbare vor da destinului nostru… Și totuși fărâma de înțelepciune ce-o vor aduce în viețile noastre va dăinui multă vreme în  întâmplări de viață ce vor purta amprenta Mântuitorului:

„Oricine se smerește, va fi înălțat…  și oricine se înalță va fi smerit”

Amin!