Mergea aiurită pe străzile Bucureștiului cand deodată privirea îi căzu pe o rochie din vitrina unui magazin.Simți că i se oprește respirația…era o rochie cu o croială foarte simplă, de culoare albă dar , din cand in cand pe materialul alb se iveau ca din pământ, câteva fire de levănțică prinse in buchet, atat de frumos, atat de elegant…de parca rochia însăși se dăruia unei persoane anume… Vai, se gandi Ioana, oare cate burse va trebui să economisesc ca s-o pot cumpăra? Totuși să intru să vad cat costă. Intră în magazin si in mod surprinzător, rochia avea un preț acceptabil. ”O bursă , atat, o singură bursă și o voi putea cumpăra. Numai să nu se vandă pană atunci se gandi si temătoare făcu o cruce mare gandind ” să- nu- se vandă- până- atunci- Amin !”
Toată ziua se gândi numai la rochie , la cat de frumos erau imprimate florile de levănțică, cat de discret…cat de delicatei, numai să nu se vândă, Doamne, să nu se vandă … Si rochia nu s-a vândut, a trăit bucuria să intre in magazin si s-o îmbrace . Când văzu că era exact măsura ei , și că îi venea ca ”turnata”, încremeni în fața oglinzii. Doamne, cât de frumos vine pe mine, E superbă ! Ieși amețită de bucuria de a-și fi cumpărat prima ei rochie, si nu orice fel de rochie ci una care îi venea perfect. Dar abia făcu câțiva pași că se opri derutată…unde va îmbrăca ea rochia asta ? cu ce prilej, la ce manifestare că doar se vedea clar că nu e o rochie obișnuită…o spuneau clar atât materialul cat si imprimeul delicat al florilor de levănțică… unde să meargă îmbrăcată așa frumos că doar nu la cursuri…acolo toate fetele veneau în blugi și adidași și așa se obișnuise dintotdeauna, de cand se stia. Deci, unde , la ce eveniment să îmbrace ea rochia? Nu contează își spuse, va rândui Dumnezeu ocazia, cu siguranță.
Si evenimentul veni, sfârșitul facultății, unde toate fetele se îmbrăcau cu ce aveau mai frumos, doar că ea, nu putea participa, pentru că banchetul avea costuri uriașe…cu mult mai mari decât își putea permite ea… Nu-i nimic, îsi zise printre lacrimi, va rândui Dumnezeu un alt eveniment, cu siguranță!
Și nu după mult timp, află că este însărcinată … Ce bucurie, ce frumos, va avea un copil …repede- repede să caute o rochie pentru gravide ca să poată încăpea în ea. Dar rochia pe care o cumpără, în grabă ce-i drept, ” si așa o voi purta scurt timp ”, era foarte, foarte largă, iar burtica ei mult prea mică, așa că împrumută o rochie de la o prietenă care scăpase de burtică. Totuși, așeză cu multă grijă rochia în dulap, alături de cea albă, cu flori de levănțică, pentru că erau singurele ei rochii si pentru că le iubea foarte mult . Si ca nu cumva să le mănânce moliile, puse flori de busuioc , care zicea bunica ei, îndepărtează toate gângăniile si , discret, așeză si câteva flori de levănțică mângâind rochia albă. Nu-i nimic, îsi zise, nu-i nimic, rochie dragă, te voi îmbrăca la botezul copilului meu, da, exact, era momentul cel mai potrivit, acolo o va îmbrăca prima dată.
Numai că după naștere, trupul ei se învârtoșase puțin, rămăsese cu burtică si nicidecum nu putuse îmbrăca rochia la botez ci împrumutase o alta, de la o prietenă bună. Nu-i nimic voi aștepta puțin , pană îmi va trece burta, si apoi o voi îmbrăca. Si ca să fie sigură de asta scrise un bilețel pe care îl lipi de rochie”pentru ocazii speciale ” si-o mai mângâie odată.
Anii au trecut unul după altul si diversele evenimente care s-au succedat in viața ei, nu i-au permis să îmbrace rochia, pentru că, după nașterea celor 4 copii aștepta să-i crească sau să-i scadă burta, să slăbească sau să se ” așeze„ trupul ei , dar ea continua să spere că intr-o zi, cu o ocazie specială, rochia aceea va fi îmbrăcată… Cu timpul, în șifonierul ei , începu să apară și alte rochii cumpărate cu gândul că le va purta când ”voi merge la banchetul băiatului, la terminarea liceului ”, sau la primul concert al fetelor, sau la revelionul- acela-unic, sau atunci cand voi deveni directaore, sau la noul meu loc de munca…sau.. sau… sau. Nu le imbrăcase niciodată și rochiile continuau să stea cuminți in dulap, purtand fiecare eticheta ” pentru ocazii speciale, pentru banchetul lui Andrei, pentru concertul Adelei, pentru revelion, pentru… pentru…pentru
Si intr-o zi, veni acasă mai repede ca de obicei. Din pragul casei o învălui un miros de busuioc, de levănțică, de lăcrămioare uscate …și ce să vadă ??! Fata ei, se chinuia să-și închidă fermoarul la spate, îmbrăcată în rochia albă, frumoasă cu imprimeuri cu buchețele de levănțică… și ce bine îi venea, corpul ei îmbrățișa perfect rochia, iar rochia, ca într-un dialog mut, se mula perfect pe trupul ei tânăr, zvelt, așa cum fusese odată și trupul ei…. ”Ce faci ? nu mă ajuți ? ce faci plangi?? ”o întrebă fata uimită…. ”Nu , nu , nimic, mi-am adus aminte de ziua în care am cumpărat rochia aceasta, atâta tot” își zise și închise ferm și brusc fermoarul la rochie, simțind în sufletul ei, cu o siguranță care o năucea, că nicodată, dar niciodată nu va mai îmbrăca rochia aceea….
Ieși pe stradă să se plimbe după ce își văzu fata plecand la o ”întalnire specială”. Si ca de fiecare dată se uita lung si întrebător la vitrenele magazinelor. Cauta ceva care să se potriveasca bine cu starea ei , stare pe care nici ea însăși nu și-o putea explica foarte bine…o nostalgie, o melancolie că , fără să vrei timpul trece, si nimic, niciodată nu-l va mai aduce înapoi…ah, dar ce să-i vadă ochii? O rochie…o rochie superbă in aceleasi tonuri ca starea sa… Avea culoarea frunzelor de toamna incă verzi pe alocuri dar pătrunse de frig, rosietice, cărămizii, iar sus, in dreptul umerilor erau imprimate de-a dreapta si de-a stanga rochiei, 2 frunzulițe verzui, mici, discrete care semanau cu cele de trifoi… Ce frumoasă e ! îsi spuse , e xtraordinară, perfecta, exact culorile care-mi plac. Cat o costa ? Intră in magazin, și fără să o probeze, o cumpără imediat. Sa nu se vandă, mai tarziu, mai știi?!… Dar abia făcu cațva pași că iar se pomeni întrebând? Pe asta unde o voi purta? Păi cum unde? Își răspunse rapid? Nu vine acușica pensionarea colegei mele de muncă? E perfectă pentru un asemenea eveniment ! da, da, va aranja Dumnezeu ocazia perfectă în care o voi purta. Numai că gerul năprasnic de la pensionarea colegei o convinse să-si ia un pantalon și un sacou care i se păreau ” sfinte ” pe un asemenea ger.
Și timpul trecu mai departe și rochia ultimă din dulapul înmiresmat își aștepta cuminte ziua în care va fi îmbrăcată. Intr-o noapte lunga, cu o insomnie cruntă,căreia nici ceaiul puternic de tei nu-i făcu față, încercand zadarnic să se plimbe prin casă doar-doar a veni somnul, Ioana se gândi să se îmbrace și să facă o plimbare pe stradă. Ce dacă e noapte? Numai câteva minute…până obosesc puțin picioarele si gata…scapă de insomnie!In plus, afară era o primăvară caldă că nici nu trebuia să-și mai ia paltonul ci doar un sacou si gata. Numai că încercând să dea de sacoul subțire, deschise dulapul cu rochiile acelea…si deodată o izbi în față mirosul puternic de busuioc, levănțică și lăcrămioare uscate…Ochii îi căzu pe rochia albă, , cu buchete de levănțică…cat de frumoasa era…cat de dragă amintirea ei …cat de rău îi părea că nu reușise s-o îmbrace niciodată. Timpul nu-i stirbise cu nimic frumusețea..ce-ar fi …dacă, dacă ar imbrăca-o acum, acum la o scurtă plimbare, in miezul nopții? Ce-ar fi ? Neștiută de nimeni, decat de ingerul nopții de primăvară si de stelele de pe cer … O luă ușor de pe umeraș. O imbrăcă încet, surprinsă că rochia se aranja credincioasă pe trupul ei, surpinsă că încă o cuprinndea…se admiră pentru un timp indelungat in oglindă, apoi păsi încet pe holul casei. Își desfăcu părul, si păși în varful picioarelor afară. Aerul nopții o făcu să zambească in timp ce cu sufletul îi venea să plângă. Florile de busuioc si levănțică imprimaseră mirosul lor in rochie iar Ioana, retrăia bucuria din clipa cand o cumpărase, peste care se adăuga mirosul teilor infloriti si nostalgia timpului care trece dureros de repede. Simțea că natura întreagă vrea să-i spună ceva, un mister pe care numai puterea nopții si lumina stelelor clipind discret pe cer il putea desluși. Făptura ei întreagă părea o nălucă desprinsă din alt secol si poposită doar cat să dezlege o taină anume…Pășea fără să vadă sau să audă, atentă doar la foșnetul rochiei și la freamătul copacilor… Pășea nu îmbrăcată în rochie ci parcă de mană cu ea, simțind că vrea să-i spună ceva, ceva ce nu înțelesese niciodată…ceva care aducea si tristețe și bucurie, care îi dădea și odihnă si neliniște ceva ce vrei să numești dar nu știi cum… Și cum pășea așa misterioasă simți deodată că dintre toate rochiile cumpărate și nepurtate vreodată, aceasta , era singura, unica rochie pe care o iubise si pe care si-o dorise cu adevărat. Pe toate celălate le cumpărase doar ca să-și aline regretul că nu o putea îmbrăca pe ea, aleasa, și că o plăcea atat de mult încat îsi dorea s-o mai imbrace o singură dată , în văzul tuturor, al celor dragi de langă ea… e prea mult? E o nebunie ? ce mai conteaza? Si in clipa aceea simți cu tot sufletul că rânduise Dumnezeu să vină vremea aceea , timpul acela, cand nu te mai lași amăgită de tinerețe și pricepi că nimic nu e veșnic… așa cum pare uneori a fi aici, pe pămant… și că ”A trăi”, înseamnă în primul rand ”A înțelege” si ”A ierta”…Simțea cu toată ființa ei că aceasta e rochia în care va dori să păsească dincolo…in zorii nemuririi si ai veșnicei dimineți… înmiresmată de florile de levănțică si de busuioc uscat… că acesta era mesajul pe care trebuia să-l înțeleagă și că spațiul strâmt al unei case nu i-l putea dezvălui… Zambi gandindu-se cat de mirate vor fi fetele ei gasind biletelul pe rochie, scris cu litere de tipar. ”De purtat… Dincolo!” iar ca un post-scriptum sufletul ei începu să cante bland si melodios, abia soptit si auzit…Iubite-voi, Doamne, toată vesnicia mea !
Păsea încet, fără grabă, lăsând în urma sa o boare de parfum și un mister ce se cerea dezlegat …. Misterul rochiei aceleia…