Cândva, în copilăria mea, am citit o carte care m-a impresionat foarte mult. Era vorba despre un soldat ajuns general de război care povestea nepoților săi cât de greu a suportat psihic războiul, pe când era un simplu soldat. Povestea despre grămezile de soldați morți pe care îi vedea zilnic pe câmp, despre colegii camarazi răniți care implorau după ajutor și pe care nu-i putea ajuta, fiind el însuși rănit, despre gloanțele care îi șuierau la ureche de atâtea ori… Sătul de atâtea orori, acest soldat a hotărât într-o zi să-și pună capăt zilelor cu propria armă și să sfârșească acest calvar zilnic. Numai că, în timp ce scria o scrisoare de adio prietenei sale, s-a auzit chemarea „La Masă!” și s-a gândit să amâne momentul sinuciderii după masă, ca să nu creeze panică printre soldații săi vlăguiți și slăbiți și să nu mai mănânce mâncarea de prânz. Acest gând i-a salvat viața!
Când a ajuns în sala de mese, se servea varză cu carne și bucătarul-militar folosise un condiment special care a înmiresmat deodată toată cantina, un condiment pe care îl folosea și mama generalului când gătea varza. Deodată, l-au năpădit amintirile cele mai dragi sufletului său: amintirea celor două surori, chipul mamei care îi cânta cântece de leagăn, iarba proaspăt cosită de tatăl său… Și deodată i-a fost rușine că s-a gândit să renunțe atât de ușor la viața care are și părți atât de frumoase și duioase. S-a gândit să nu întristeze chipul mamei atunci când se va sfârși războiul și vor defila toți soldații biruitori, să nu fie singura care plânge după el. Așa că s-a gândit că, dacă va fi să moară, să moară pe câmpul de bătălie, la luptă, nu altfel!
Și-a mâncat porția de varză cu lacrimile șiroind și apoi a mers la soldatul de la bucătărie și i-a cerut voie să-l îmbrățișeze. I-a povestit că tocmai i-a salvat viața prin mirosul special de coriandru folosit și l-a asigurat că ceea ce face el, bucătarul, este foarte important, deoarece pentru soldații răniți și chinuiți prin tranșee, momentul mesei este cel mai așteptat și plăcut eveniment al unei zile. Bucătarul a izbucnit în lacrimi pentru că tocmai în acea zi se gândea la cât de banală și neînsemnată este viața lui în comparație cu a soldaților care luptă în linia întâi. El stătea la bucătărie și pregătea o banală varză cu carne și, atunci, ca să mai dea un pic de culoare vieții sale, s-a gândit să folosească un condiment special pe care îl folosea foarte rar și numai în ocazii speciale.
Abia acum a înțeles, prin mărturisirea soldatului, că nu e așa, că poate aduce și el bucurie și fericire cu ceea ce-a pus Dumnezeu în el, cu darul său minunat de a găti. A înțeles că mâinile sale sunt binecuvântate de Dumnezeu să dăruiască bucurie, fericire și amintiri din cele mai plăcute… Soldatul scăpat de la sinucidere a ajuns general de război, a prețuit viața, prietenii și mai presus de orice varză cu miros de coriandru.
